inna

Discretia, cheia infidelitatii eficiente

Discretia, cheia infidelitatii eficiente

Discretia este cheia rezolvarii cu succes a infidelitatii. In prezent, femeia nu mai este ostracizata si nici barbatul nu este pedepsit ca pe vremuri. Lumea este plina de promisiuni tentante, librariile sunt pline de carti cu retete. Oferta este mare, dar si cererea la fel.
Se pare ca oamenii prefera sa nu se desparta, iar un amant sau o amanta reprezinta o amenintare pentru ambii implicati. Exista o mitologie despre infidelitate in literatura de specialitate. Conform unor statistici, se considera ca jumatate dintre barbatii casatoriti si o treime dintre femeile casatorite au fost necredinciosi cel putin o data.

Este un procent destul de mare... Oricat de utopice sunt teoriile, realitatea este ca infidelitatea, secreta sau nu, poate distruge un mariaj. Sunt putine casatorii care se termina cu divort fara ca unul dintre parteneri sa nu fi fost necredincios si adesea infidelitatea este tinuta in secret in timpul divortului si mult timp dupa aceea. Infidelitatea este conditia "sine qua non" a divortului.

Aventurile sunt legate de secrete. Infidelitatea nu are neaparat legatura cu sexul, ci cu lipsa de onestitate. Cei mai precauti infideli pot avea intalniri caste, dar secrete, intalniri care nu satisfac tensiunea sexuala, dar care previn reconcilierea maritala sau intimitatea in casatorie.

Multi oameni cred ca aventurile sunt un raspuns normal la un mariaj imperfect si este prin definitie vina partenerului. Prietenii si rudele adesea isi releva prejudecatile privitoare la lipsa de incredere in casatorii, monogamie, intimitate, onestitate in momentul in care il incurajeaza pe infidel sa-si invinovateasca partenerul, mai degraba decat pe el insusi.

Exista credinta ca infidelii trebuie sa-si nege la nesfarsit aventurile si sa-i dezorienteze pe "incornorati", astfel incat acestia sa se indoiasca mai degraba de sanatatea lor mentala decat de fidelitatea partenerilor. De fapt, minciuna continua si negarea sunt aspectele de neiertat ale infidelitatii. De multe ori infidelitatea este doar un simptom al problemelor unui cuplu.

Cei doi nu-si discuta deschis aceste probleme sau o fac ineficient, acuzandu-se unul pe celalalt, fara a-si asuma partea de responsabilitate pentru ce se intampla intre ei si pentru exprimarea propriilor nevoi in viata de cuplu.
Despre motivele pentru care barbatii isi inseala partenerele s-au scris mii de studii, de cele mai multe ori aducandu-se argumente care justifica aceasta actiune.

Se spune ca femeile sunt doar de doua feluri: cele care regreta ca nu si-au inselat barbatul si cele ce au mustrari de constiinta pentru ca au facut-o. Diverse studii au aratat ca cei mai multi barbati infideli isi aleg partenere necasatorite atunci cand inseala, insa femeile opteaza pentru barbati casatoriti atunci cand se afla in situatia de a fi infidele.

Explicatia acestui fapt este aceea ca femeia este mai precauta decat barbatul atunci cand inseala, ea bazandu-se pe discretia unui partener care are deja o viata de cuplu, evitand totodata si complicatiile sentimentale nedorite.GAROFITA

Hello world!

August 22nd, 2009 by garofita

masti2
Minciuni, orgolii, măşti, trădări, ipocrizie… şi, ”cuplul ”.
MOTTO :
” Minciuna este un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult. ” ( Martin Luther )
În general, noi oamenii, ne dorim siguranţă şi confort psihic şi, relaţionarea cu ceilalţi, depinde de măsura în care admitem, ne complacem, acceptăm tacit să trecem cu uşurinţă peste minciunile celor de lângă noi… Unii au scuză pentru această acceptare, teama de complicaţii, de implicaţii şi consecinţe, alţii se opun trădărilor şi devin ţinta victimizării trădătorului, mincinosului, care, niciodată nu se va considera pe sine vinovat, ci, mai mereu va căuta şi găsii scuze, explicaţii, vinovaţi şi nu pentru a-şi justifica în vreun fel teatralitatea ci, pentru a ieşi basma curată din orice situaţie.
Cu siguranţă oamenii au o predispoziţie, o aplecare mai degrabă spre sclipiciul ambalajelor aşa numitelor minciuni frumoase, decât spre adevărurile care dor, provoacă suferinţe, dar… puternici se dovedesc cei ce ” pun piciorul în prag ” şi nu permit mincinosului/trădătorului umilinţa terfelirii repetate a sufletului, căci, celor care minciuna patologică le e instrument, abilitate, mereu vor recidiva…
Decepţia, dezamăgirea, gustul amar, tristeţi şi răni sufleteşti, deziluziile se instalează şi sunt rezultate ale lipsei de onestitate a celui în care am crezut , şi care, niciodată nu va recunoaşte ci va repeta mecanic ” te înşeli ”, aceasta dovedind că e dezinteresat de sentimentele celui pe care-l minte/trădează, singura sa preocupare fiind să depăşească situaţia neplăcută în ceea ce-l priveşte, mai mult, devine chiar el suspicios , supraestimându-şi gradul de onestitate, neconştientizând decepţia. Cei ce mint cu uşurinţă şi fără urmă de remuşcare, o fac repetat, ajung în scurt timp să se-mbete cu propriile minciuni, să le creadă… sunt parte din viaţa lor, parte din structura lor, nu cunosc şi n-ar admite să vieţuiască altfel. Relaţionarea în cuplu cu astfel de personaliăţi, caractere, devine dificilă, temelii trainice nu conferă, instalarea lipsei de încredere reciproce e inevitabilă şi de aici, mai apoi, adâncirea a tot ce urmează şi decurge în consecinţă : depărtare, lipsa respectului ( reciproc ), rupturi şi reveniri repetate, până la ruptura definitivă. Cu ei, nu se poate construi nimic solid, cum din iluzii nu se pot plămădii nici siguranţă afectivă, nici întări stima de sine, încrederea în forţele proprii.
Recunoaştem minciuna patologică deoarece : îi dai ocazia mincinosului/trădătorului să fie onest, sincer, să-şi recunoască greşeala, să se reabiliteze şi nu o face, îi dai repetate asltfel de ocazii şi continuă să se joace cu… vorbe, marşezi şi-i ridici mingea la fileu, el continuă să se justifice, apere, explice deşi nu i-o ceri, iar de o faci îl pui în faţa unor dovezi, situaţii concrete, el se victimizează, are răspunsuri, scuze, mereu vinovaţi la-ndemână… prioritatea sa e de fapt el însuşi, atât. Descoperi uneori accidental, întâmplător cu cine ai de-a face, decepţia e şi mai neplăcută, urmele, traumele, le resimţi mult timp mai apoi.
Fie că e vorba de relaţiile de prietenie, de dragoste, de concubinaj, de relaţionarea-ntre parteneri a căror legătură e legalizată, minciuna, trădarea unuia din parteneri produce celuilalt dezamăgire, decepţii, urmările sunt greu de depăşit dar nu imposibil, atunci când conştientizăm că problema există şi că nu se poate rezolva atât timp căt mincinosul/trădătorul nu consimte să participe efectiv, colaborând cu partenerul, refuză să recunoască existenţa problemei, continuă să facă ce se pricepe mai bine, iar celălalt, ar face cea mai mare greşeală complăcându-se că.. ” nu observă ”. Şi-ar prelungi agonia, devine victima mincinosului/trădătorului, se minte pe el însuşi, îşi pierde respectul faţă de sine şi.. pentru ce ? Merită ?
Dacă la mijloc sunt cauze precum : distorsionarea unor realităţi voit din pricina unor contacte secrete cu terţe personaje, negarea prin diminuare intenţionată a unor sentimente faţă de foşti parteneri, iubiţi, încrederea trădată, minimalizarea nivelului de implicare afectivă faţă de foşti parteneri, negarea sentimentelor de gelozie instalată tocmai pentru că mincinosul/trădătorul se cunoaşte pe el însuşi şi deci slabiciunile/defectele sale pe care nu le recunoaşte, poate că nici nu le conştientizează, dar, devine susceptibil cu exact victima minciunilor şi trădărilor sale.
Minciuna, trădarea, sunt cuvinte cu o conotaţie morală deosebită, riscul major e să ajungi să nu mai separi realitatea, adevărul de ficţiune, nici măcar interiorul, miezul minţii tale să nu mai facă această demarcaţie, să ajungi să te implici în relaţii şi să ai parte de rupturi repetate, legături multiple, mereu altele şi altele, pentru că, din orgoliu, din dorinţa de-a da bine, de-a impresiona, de-a menţine imaginea supraestimată despre sine, nu conştientizezi că, ” buba ” eşti chiar tu, robul propriilor minciuni. Căutarea vinovaţilor în altă parte, e deşărtăciune.
Femei, bărbaţi, mint, trădează în egală măsură, în moduri diferite, doar, bărbaţii dau dovadă de egoism, femeile, centrate pe persoana cealaltă. Un pas spre ” remediere ” ar fi conştientizarea a : cât de des se minte, cum se minte, de ce se minte, pentru ce se minte… Cea mai eficientă strategie pentru construirea şi consolidarea relaţiilor trainice afective, a relaţionării pozitive în cuplu este desigur comunicarea bazată pe acceptul onestităţii, să fii sincer cu tine însuţi şi-ai să poţi fii şi cu cel de lângă tine, să te respecţi pe tine şi-ai să-l respecţi pe celde lângă tine, ai să-i câştigi astfel încrederea şi respectul, fără onestitate însă, nu. Falsitatea, fariseismul, măştile, vorbele de dragul vorbelor, perierea propriului orgoliu, victimizarea, antrenarea şi-a altora în conflictul a căror cauze îţi aparţin, sunt rodul minciunilor şi trădărilor tale, nu aduce nimic bun, dimpotrivă.
E la-ndemâna noastră, e simplu, să fim noi, să nu pozăm în ce nu suntem, să ne recunoaştem greşelile, dacă celălalt e onest, să-l luăm ca reper, necum să-l rănim, să nu ne supărăm pe omul care e franc şi spune lucrurilor pe nume, arătându-ne unde şi cum greşim, căci, dovedeşte că acelui om îi pasă . Caracterul, valoarea omului cu care relaţionezi se-nfăţişează-n toată spledoarea sa, atunci când îi spui ce gândeşti despre el, fără să-l menajezi, negarea şi înfruntarea certitudinilor, îi dezgoleşte de veşmintele minciunilor cu care se-nvăluie mai mereu, şi se arată ţie exact cum e, nu cum vrea să pară, nu cum doreşte să fie perceput.
Situaţii extrem de neplăcute sunt cele în care ajung ” să se-nhaite ” doi mincinoşi ” de profesie ”, două caractere îndoielnice, doi oameni pentru care trădările şi minciuna sunt precum aerul, care se merită de fapt unul pe celălalt. Încrâncenarea cu care caută, evident, după ruptura inerentă a relaţiei, să-i antreneze, să-i folosească, să-i impesioneze, pe ceilalţi în povestea lor care, s-a sfârşit şi nu prea, e precum tragi-comediile, patetici, lupi moralişti, fiecare din ei, rând pe rând eroul pozitiv, fieacare din ei are pretenţia că suferă mai mult decât celălalt, fără nici un dram de mustrare de conştiinţă sau interes, ajung să impună celor neimplicaţi în ” drama ” lor , responsabilităţi pe care ei nu au fost capabili să şi le asume, şi aceasta, cu un total dezinteres faţă de decepţiile, tristeţile pe care le produc acelora , căci, nu le pasă, decât de ei, de fiecare din ei. Dacă folosesc ” unelte ” precum : persuasivitatea, artificii cu iz de diversiuni, vorbe bine meşteşugite, şi, în timp patetismul lor devine mai… molcom, senini, împăciuitori unul cu celălalt, concluzionează că sunt de fapt buni amici şi pot vieţui cu arsenalul de minciuni/trădări la purtător, lecţia, învăţămintele le vor fi tras mai apoi cei cu care au intrat în contact, şi care, nu importă pentru ei. Victimele colaterale sunt cei ce le-au fost : mantale pe timp noros, consilieri forţaţi de-mprejurări, de voie de nevoie, la-ndemână , orice, numai oameni, suflete pentru cei doi protagonişti impricinaţi, nu. Ipocrizia lor, e fără de margini. Astfel de cameleoni, indicat e să fie… evitaţi, atât.Garofita